5 sfaturi despre cum să vorbești cu fiica ta despre corpul ei

0 comentarii

Vârsta medie, în SUA, la care o fetiță începe să țină prima ei dieta este 9 ani. Uite așa, se duce încă o mare parte din inocența copilăriei și își fac loc în viețile copiilor preocupări și îngrijorări care nu-și au locul la acea vârstă.

De-a lungul articolului am să mă refer mai des la genul feminin; nu fiindcă sunt răutăcios sau subiectiv ci fiindcă, statistic, >90% dintre persoanele care țin o dietă sunt femei. Bunici, mame, matuși, cumnate, verișoare și bineințeles, fiice. Și nu incerc să pun tot greul și toată responsabilitatea în brațele femeilor. Nu. Și noi bărbații trebuie să contribuim, să fim responsabili.

cum sa vorbesti cu fiica ta despre corpul eiDe exemplu, tatăl reprezintă prima și cea mai semnificativă imagine masculină din viața fetei lui și are datoria să fie partener, sprijin și iubit adevărat soției sale. Să se comporte cu soția lui așa cum ar dori ca viitorul lui ginere să se poarte cu fiica lui. Noi bărbații trebuie să reprezentăm ceea ce vrem să vedem mai des în lume. Este necesar să înceapă cu noi și de la noi; nu se poate altfel.

Revenind la mame, fiicele vor face foarte mult din ce face și mama. O mama care ține dietă după dietă, care se cântărește des, statistic va avea o fiică care până la 20 de ani va trece printr-un număr, respectabil de mare, de diete, indiferent că îi era necesar să piardă din greutate sau nu.

Manual condensat de instrucțiuni despre cum să vorbești fiicei tale despre corpul ei

 

Sfatul 1 – Încearcă să nu vorbești niciodată despre corpul fiicei tale decât atunci când vrei să-i explici cum funcționează.

Nu spune nimic dacă ea a scăzut recent în greutate. Nu spune nimic dacă ea recent s-a îngrășat 4 kilograme.

Daca consideri ca corpul fiicei tale arata splendid, nu-i spune asa ceva si ei. Poti sa-i transmiti acelasi mesaj dar folosind adjective mult mai benefice, chiar vindecatoare. Incearca asa:

“Arăți foarte sănătoasă”, “arăți plină de energie” – acestea sunt expresii grozave de folosit.

Daca ea incepe un program de exercitii fizice sa nu incepi cu expresii de genul: “Foarte bine, ca in modul asta mai slabesti!”. Poti sa-i spui: “Nu-i așa că e distractiv sa faci miscare?”

*

Sfatul  2 – Încearcă să nu folosești greutatea fetei tale, greutatea ta, greutatea colegei tale de serviciu drept un subiect zilnic de discuție

Nu vorbi despre greutatea ta sau a altor persoane în prezența fetei tale. Cand alte persoane discuta acest subiect in prezența fetei tale fă tot posibilul și schimbă subiectul.

Nu vorbi despre greutatea altor femei. Deloc. Nici de bine, nici de rau.

Este foarte important ca fata ta să înțeleagă că greutatea unei persoane nu spune nimic despre valoarea acelei persoane ca și ființă umană.

*

Sfatul 3 – Când descrii alimente încearcă să nu pomenești despre calorii sau despre care dintre ele “îngrașă” și care nu

Explica in schimb valoarea alimentelor, cum unele ne dau energie si altele ne obosesc, cum unele ne ajuta sa fim sanatosi si altele ne imbolnavesc, cum unele alimente ne ajuta sa crestem inalte si sa avem parul lung ca al printeselor si altele nu; unele ne ajuta sa invatam mai bine lucruri noi la scoala si altele ne ajuta sa nu ne curga nasul, etc.

Încearcă să nu vorbești așa: “Azi am fost foarte rea – am mâncat singură toată ciocolata.” ; “Azi voi fi bună și nu voi mânca bucățica de cașcaval.” Nu există mâncare bună sau rea. Așa cum numărul de pe cântar nu spune nimic despre tine ca persoană, la fel nu există mâncare rea pe care dacă o mănânci atunci devii o persoană rea.

Există doar alimente care te ajută în atingerea obiectivelor și alimente care îți sabotează eforturile de a-ți atinge obiectivele.

*

Sfatul 4 –  “Mama nu ține nici o dietă”/”Mama își respectă propriul corp” – puterea exemplului personal

Copiii copiază mult mai degrabă ceea ce fac părinții lor și nu ceea ce zic părinții că ar fi bine să facă. Știm cu toții aceasta.

Este critic ca mama să nu zică niciodată că ea este la dietă sau ține o dietă. Dacă tu ca mamă simți, dorești în momentul acela să mănânci mai puțin fă-o, în așa fel, încât să nu fie evident. Nu te apuca să-ți faci și să consumi un fel separat de mâncare față de toți ceilalți. Sau să mănânci tu singură la alte ore. Dacă ești întrebată de ce nu mănânci toată bucata de carne sau de ce nu termini toți cartofii din tava poți să spui că “Mami nu va mânca cartoful cel mai mare din tava fiindcă mami a terminat de crescut.”

Respectă-ți propriul corp. Dacă dorești ca fiica ta să se simta bine in corpul ei, atunci nu fi, tu ca și mamă, obsedată de propriul tau corp. Dacă tu zici saptamanal/zilnic: “Fundul meu e așa gras, sunt oribilă!” sau “Uite ce șunci am! Nu mă mai suport!” și fiica ta surprinde acest moment și astăzi și mâine si tot așa, ce concluzie crezi că va trage cea mică? Va corela stima de sine / respectul de sine cu modul în care arată cineva. Incearcă să fii fericită de modul în care arăți. Știu că e greu dar pun pariu că dacă îți întrebi soțul/prietenul dacă lui îi place fundul tău îți va răspunde că da. Bineînțeles, tu vei zice: “Ei, zici tu așa dar de fapt nu crezi asta! Oricum nu contează așa de mult ce zici tu fiindcă ești subiectiv.” Păi bineînțeles că e subiectiv dar asta nu înseamnă că minte. Adică, până la urmă, pentru cine te chinui tu? Pe cine încerci să-l faci să-i placă de tine daca nu pe propriul soț/prieten? Testul final este următorul: dacă el face dragoste cu tine, atunci înseamnă că ii place și de fundul tau. E regulă.

Nu te “retrograda” singură din cauza la cum arăți în prezența fetei tale. Și nu tolera nimănui să te respecte mai puțin din cauza la cum arăți.

Încearcă să-i arăți fiicei tale că ești măcar cât de cât mulțumită cu modul în care arăți și nu transforma aspectul fizic în laitmotivul vieții tale. Sau al vieții ei.

*

Sfatul 5 – Încearcă să nu faci comentarii despre greutatea fetei tale sau despre ce mănâncă.

Și mai ales nu în timpul mesei. Sunt foarte multi tineri care relateaza cat de ingrijorati si de stanjeniti se simteau, de-a lungul copilariei, in timpul mesei sa nu manance prea mult fiindca apoi primeau “atentionari speciale” din partea parintilor.

Da, chiar este benefic sa transformi masa de seara intr-un eveniment mai social in care toti stati de vorba si povestiti chestii. Adu la masa feluri de mancare mai sanatoase. Pune accent pe legume crude sau preparate termic + carnuri si lactate de incredere insa lasa-ti fata sa manance cat crede.

Nu uita: scopul final este să-ți educi fiica să-și formeze obiceiuri sănătoase și nu să atingă un număr pe un cântar.

*

Acum e rândul tău. Zi-mi, tu ce-ți mai amintești din copilăria ta? Care era relația mamei tale cu propriul ei corp? Ce lecții pozitive sau negative te-a învățat și ce impact au avut acestea, mai tarziu, asupra evoluției tale?

Ne auzim in curand. Până atunci îndrăznește să trăiești sănătos!

Sursa partiala de inspiratie pentru acest articol
http://www.huffingtonpost.com/sarah-koppelkam/body-image_b_3678534.html

Comentează

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>